Ziarist la Jurnalul Sighişoara Reporter

Pixu' şi gândirea plată, ce ziarist eram odată!…

  • Cronologie

  • Reclame

Posts Tagged ‘defecte speciale’

(d)Efecte speciale

Posted by ditzacontra pe 31 decembrie 2005

Omul sfin… încălzeşte locul

Iarna călătoria cu autobuzele ATT e infernală… Pardon, nu m-am exprimat corect. Decât în condiţiile în care infernul este un loc îngheţat asemeni autobuzelor respective, ceea ce se pare că nu-i cazul. Într-un astfel de iglu pe roţi m-am suit într-o dimineaţă devreme şi, fiind frânt de osteneală după o noapte de… muncă, m-am aşezat pe un scaun al cărui răceală mi-a mai alungat somnul în oase înlocuind-ul cu boala. La următoarea staţie urcă mai mulţi călători, iar o doamnă în etate se plasează lângă scaunul meu ţinându-se de spătar. După două minute îmi dau seama ce mitocan sunt şi sar în picioare oferind locul meu femeii, aşa cum m-au învăţat părinţii când eram mic. Doamna îmi zâmbeşte recunoscătoare: “vaaai, mulţumeeesc!” şi se aşează. Când mă uit în jurul meu însă văd că puţinii călători din autobuz stăteau cu toţii în picioare zgribuliţi, neîndrăznind să testeze temperatura scaunelor. Atunci mi-a trecut prin minte că doamna aceea de-aia s-a plasat lângă scaunul meu, ca în momentul în care-l eliberez să-l ocupe imediat pentru că era gata încălzit. A avut baftă că a dat peste mine, care sunt un gentleman desăvârşit (aiurea!), şi i-am oferit locul meu, pentru că doamna a coborât în aceeaşi staţie cu mine. La coborâre m-am uitat spre scaunul eliberat de femeie. Deja era ocupat de altcineva în timp ce restul scaunelor erau în continuare neocupate deşi autobuzul aproape se umpluse de călători.

Un om informat e un om puternic…

…şi ştie ce are de făcut, aş adăuga eu. Argumentul? Într-o (altă) zi mă aflam, de data asta, într-un microbuz al ATT-ului mergând spre serviciu. În microbuz era cald şi bine (poate pentru că era şi înghesuială) şi mergea radioul. Care anunţă că începând cu ora 10 (era cam 9 jumate) ATT-ul sistează furnizarea apei pe strada Panseluţelor (blocurile ANL) pentru vreo 5 ore. Eu de regulă nu prea iau în seamă anunţurile de la radio pentru că de multe ori îs cu minţile rătăcite… bineînţeles, nu în sensul clinic al cuvântului… şi pe o ureche îmi intră şi pe alta îmi iese. Ei, dar se pare că nu toţi oamenii sunt ca mine (ceea ce până la urmă e de bine) pentru că imediat după anunţ văd o doamnă în microbuz care se caută după telefonul mobil şi sună acasă: “Auzi, dragă, umple, te rog, repede cada cu apă că ne iau ăştia apa până pe la doi!” Iată puterea informaţiei! Normal că dup-aia m-am gândit la nefericiţii care nu ascultă zilnic radioul şi s-au trezit la un moment dat că nu le mai curge apă la robinet. Şi la înjurăturile lor…

Goana după perforator

Încă una cu autobuze, şi gata, nu vă mai plictisesc. Suindu-mă iar într-un autobuz (bă, da’ ce de mai circul!) văd mai mulţi călători îndesându-se în jurul unui perforator cu biletele în mână. O femeie se chinuia drăcuind să-şi extragă biletul din perforator fără să-l rupă (biletul, bineînţeles) în timp ce ceilalţi începeau să-şi piardă răbdarea şi să vocifereze. După ce reuseşte să-l scoată, femeia observă surprinsă că biletul nu era găurit! “ Nu merge taxatorul”, zice ea şi toţi ceilalţi călători, aproape în şir indian, strecurându-se printre ceilalţi călători, se deplasează înjurând până în celălalt capăt al autobuzului unde mai era un perforator. Mi-e scena mi s-a părut puţin ilară, dar numai pentru că eram într-o dispoziţie psihică bună. Noroc că nu era prea multă înghesuială în autobuz. Totuşi, e de apreciat conştiinciozitatea cu care călătorii doreau să-şi perforeze biletele. Probabil de frica manzilor. Aşa că mai reparaţi, măi, perforatoarele alea din când în când că iau oamenii amenzi nevinovaţi!

Pauză şi defect

Adrian Diţă

(JSR nr. 417, decembrie 2005, pg. 3)

Reclame

Posted in Anul 2005, nr. 417 | Etichetat: | Leave a Comment »

(d)Efecte speciale

Posted by ditzacontra pe 30 decembrie 2005

Sighişoara, cinefile de poveste…

Citeam deunăzi într-un săptămânal judeţean că sighişorenii îs tare supăraţi că n-au cinematograf iar cinefilii noştri n-au, dom’le, unde să vadă un film. Şi aşa-s de supăraţi că n-au cinematograf, că de supărare nici n-au observat că de o bună bucată de vreme s-a şi deschis unul. Motiv pentru care nici nu prea dau pe-acolo. Nici măcar cei care câştigă invitaţii moca prin ziarul nostru. Până la urmă îi şi înţeleg oarecum. Păi ce drac de cinematograf e ăla în care te lăfăi comod pe o canapea confortabilă cu un suc, ceva, în faţă şi urmăreşti relaxat filmul. Adevăratul cinematograf e ăla, frate, cu care ne-am obişnuit pe vremuri, în care înţepeneşti de frig pe un scaun tare care scârţâie la fiecare mişcare. Iar mişcările le faci ori de câte ori îţi mişună printre picioare nişte şobolani cât pisicile de mari (sau, ca să te linişteşti puţin, nişte mâţe cât şobolanii). Asta doar aşa, ca să combini senzaţiile tari de pe ecran cu cele de dinaintea lui…

… de acţiune

Bun! Dacă sighişorenii nu merg la cinema pentru că nu au, cum se distreaza ei? Se distrează în faţa televizorului sau, după caz, home cinema-ului. Asta în timp ce copilaşii lor se joacă p-afară. Şi cum se mai joacă copiii din ziua de azi p-afară? Sunteţi siguri că vreţi să ştiţi? Că mie mi s-a făcut părul măciucă… Într-o duminică venind de la serviciu, văd în dreptul Teleson-ului vreo 3 puştani de 10-12 ani, dincolo de parapetul ce mărgineşte trotuarul, aşteptând probabil să traverseze şoseaua. Şi mă întrebam de ce n-o fac că doar nu trecea nici o maşină! În momentul următor am înţeles. Tocmai asta era problema: nu trecea nici o maşină. Cum s-a ivit una dinspre Pompieri, cei trei au luat poziţie de start şi când maşina ajuns la 20-30 de metri de ei, doi dintre copii au zbughit-o prin faţa ei. Al treilea a rămas pe loc fiind părăsit de curaj în ultimul moment. Cei doi ajunşi pe partea ailaltă râdeau de ăsta de prăpădeau strigându-i că-i laş. Apoi scena cu maşina se repetă. De data asta şoferul claxonează prelung şi le face copiilor semne ameninţătoare, spre marele lor amuzament. Ce de se mai distrau! Când ajung în dreptul lor, îi interpelez părinteşte: „Bă, voi sunteţi proşti la cap?” Cei doi „curajoşi” mă privesc dispreţuitor şi când se îndepărtează de mine la o distanţă sigură unul dintre ei îmi aruncă obraznic: „’A ce-ţi trăbă, nenea!”

Pauză şi defect

Adrian Diţă

(JSR nr. 416, decembrie 2005, pg. 3)

Posted in Anul 2005, nr. 416 | Etichetat: | Leave a Comment »

(d)Efecte speciale

Posted by ditzacontra pe 30 noiembrie 2005

Înfundă-te, canalizare!…

Mai mult de 53% din populaţia României nu beneficiază de canalizare, spre deosebire de ţări ca Albania şi Republica Moldova care au un grad de acoperire de peste 90%. Adică mai bine de jumătate din populaţia ţării se bălăceşte în propriul rahat pentru că cineva, de exemplu cei pe care i-am ales să ne conducă destinele direct spre latrina Europei nu s-au prea gândit să ne brăzdeze oraşele şi satele cu necesarele canale colectoare, preferând să arunce banii strânşi din impozite şi taxe direct pe Apa Sâmbetei. Dar până la urmă, nu-i aşa, nu asta este problema cea mai mare. Adică dă-o dracului de canalizare, că aşa cum am trăit două mii de ani cufundaţi în propriul rahat, putem s-o facem încă două mii de ani şi de-acum încolo. Problema e cum de ne-au luat-o înainte nişte ţări precum Albania şi Republica Moldova. Ca orice bun român sper să li se înfunde canalizarea aia a lor de 90%.

TeleViziuni macabre

Dacă, însă la canalizare stăm cam prost, în schimb stăm bine la capitolul canale TV. 70% dintre români se informeaza de la televizor şi asta pentru România are cele mai multe canale TV din Europa. Ei vezi, tot suntem buni la ceva! Dar hai să explicăm care-i diferenţa dintre un canal TV şi un canal colector. Într-un canal colector toată lumea îşi deversează reziduurile care ajung în bogata reţea hidrografică a ţării (mai ales după inundaţiile de anul ăsta) şi apoi, într-un final, din nou în casele noastre sub formă de apă potabilă. Într-un canal TV în schimb, se deversează cantităţi uriaşe de programe cu arome pestilenţiale care se scurg direct în casele noatre printr-un robinet veşnic deschis care televizor se numeşte.

Pauză şi defect

Adrian Diţă

(JSR nr. 412, noiembrie 2005, pg. 3)

Posted in Anul 2005, nr. 412 | Etichetat: | Leave a Comment »

(d)Efecte speciale

Posted by ditzacontra pe 30 noiembrie 2005

După o bi-nemeritată pauză de peste un an jumate rubrica favorită a cititorului nostru, (d)Efecte speciale, se întoarce acolo unde îi e locul, adică în locul de veci din JSR. Să-i fie hârtia uşoară! Iată (d)efectele din această săptămână.

Un m³ de coprocultură…

Luni seara am avut o revelaţie când am vazut cât de neîncăpătoare a devenit sala Mihai Eminescu pentru a întâmpina “Toamna manelelor”. Erau adunaţi acolo o mulţime de oameni de toate vârstele, sexele şi… rasele pentru a asculta tânguielile “artiştilor” cu privire la “viaţa mea”, “femeia mea”, “dujmanii mei”, “banii mei” şi alte teme de interes social din viaţa de zi cu zi a românilor, pentru că, nu-i aşa, maneaua se inspira din realităţile cotidiene. Şi văzând câţi sighişoreni au reuşit să strângă la un loc Guţă & Co. mi-am şoptit în barba-mi nerasă de 3 săptămâni: “Asta e ceea ce lipseşte vieţii culturale din Sighişoara!” Iată reţeta pentru sală de spectacole umplută cu spectatori. Se iau câţiva manelişti, de preferinţă cunoscuţi, iubiţi şi invidiaţi, se amestecă cu ceva prospături care aspiră la statutul de vedetă, se adaugă puţin umor latrinogen în loc de sare şi piper şi, voila, aveţi un spectacol cu o aromă deosebită de coprocultură care se cufundă şi se lasă la dospit în băi de mulţimi strânse în săli de spectacole. Poftă bună, mâncaţi-aş! Şi un sfat pentru oamenii de cultură sighişoreni care se chinuie cu teatrul, muzica, filmul etc. dar nu li se umplu sălile: faceţi, bă, festival de teatru-manea; festival de manele-blues, manele-jazz, manele simfonice, manele de camera şi filme cu manele porno şi o să aveţi o grămadă de spectatori şi n-o să se mai plângă nimeni că în Sighişoara nu există o viaţă coproculturală activă.

… asezonat cu un litru de pipicultură…

În tot mai multe porţiuni ale oraşului serile şi nopţile au devenit întunecoase de-a binelea datorită lipsei becurilor de pe stâlpii de iluminat public. Într-o astfel de seară mă deplasam spre domiciliu pe lângă zidul de beton care sprijină un deal să nu se reverse în şosea şi mai apoi în Târnavă. În faţa mea un frumos cuplu de tineri îndrăgostiţi se hârjoneau aducând-mi aminte de tinereţile mele când şi eu, asemeni lor, profitam de întunericul de pe străzi, la acea data însă din cauză că se lua curentul destul de des. Când ajung în dreptul lor, tânărul se opreşte brusc şi îi spune scurt iubitei: “trebuie să mă piş” şi nici una nici două se dechide la prohab, îşi scoate cărbădăul în lumina farurilor maşinilor care cirulau pe şosea şi îşi leapădă excesul de fluide corporale pe zidul de beton sub privirea plină de repoş a fetei. După consumarea micţiunii în plină stradă, fata a refuzat să-i mai vorbească băiatului, spre nedumerirea lui care a întrebat-o plin de candoare: “da’ ce ai, fă!”

… şi câţiva licurici

Pentru a se rezolva odată pentru totdeauna problema iluminatului public din Sighişoara, propunem executivului local să ia legătura cu preşedintele Băsescu care se lauda prin vară în faţa unor ziarişti din presa centrală că ar avea nişte felaţii… pardon, relaţii nepotrivite cu câţiva licurici, unii mai mici şi cel puţin unul mare de tot. După ce dom’ preşedinte termină de supt… de sudat aceste relaţii, ar putea să-i trimită pe acei licurici şi la Sighişoara, gratuit, desigur, pentru a fi înşurubaţi în locul becurilor lipsă. Sunt convins că astfel cetăţenii vor putea privi activităţile autorităţilor locale într-o lumină nouă care nu se va mai stinge atâta timp cât relaţia va fi suficient de învârtoşată.

Pauză şi defect

Adrian Diţă

(JSR nr. 411, noiembrie 2005, pg. 5)

Posted in Anul 2005, nr. 411 | Etichetat: | Leave a Comment »

S-a modificat ceva în contractul de concesiune a parcărilor…

Posted by ditzacontra pe 30 iunie 2005

Foto: Adrian Diţă

Că de fapt de-aia a fost convocat Consiliul local în şedinţă extraordinară luni, 13 iunie. Dar nimeni nu prea a ştiut să-mi explice clar ce anume s-a modificat, de ce şi ca ce chestie. Nici consilierii (cei pe care i-am întrebat) şi nici reprezentanţii Boss Company, concesionarul parcărilor sighişorene nu păreau să ştie exact ce se întâmplă. În orice caz păreau destul de nemulţumiţi şi mi-au promis că vin a doua zi (marţi 14 iunie) la redacţie pentru a clarifica nelămuririle, dar n-au mai apărut. Asta e… Poate pentru numărul următor, că şi eu sunt curios…

Adrian Diţă

(JSR nr. 391, iunie 2005, pg. 20)

Posted in Anul 2005, nr. 391 | Etichetat: | Leave a Comment »

Iluminatul public mai are de aşteptat

Posted by ditzacontra pe 30 aprilie 2005

În urmă cu două săptămâni am primit la redacţie o scrisoare de la locuitorii cătunului Aurel Vlaicu, cartier satelit al Sighişoarei, în care ni se spunea că după căderea nopţii singurele surse de lumină din zonă sunt luna (depinde de fazele ei) şi stelele… când nu e înnorat. În urmă cu aproape două luni anunţam în ziar că este pe punctul de a fi semnat contractul de reabilitare şi extindere (inclusiv în cartierul Aurel Vlaicu) a sistemului de iluminat public din Sighişoara între firma Luxten, cea care a concesionat această activitate, şi Primăria Sighişoara şi că lucrările vor începe de îndată ce condiţiile meteo o vor permite. A venit şi primăvara cu săptămâni întregi de condiţii meteo favorabile, dar nu s-a văzut nimic (mai ales noaptea) Ei bine, aflăm acum că contractul încă nu a fost semnat nici la această dată. Adică s-a bătut palma pentru suma de 900.000 de euro dar… din nou au apărut neînţelegeri. Încă nu cunoaştem natura lor (vom reveni pe această temă într-un număr viitor), cert este că mai avem de aşteptat… o vreme. Noroc că între timp nopţile s-au făcut mai scurte. Dar acest lucru nu va dura decât până în toamnă iar până atunci ar fi bine să se rezolve odată neînţelegerile alea…

Adrian Diţă

(JSR, nr. 383, aprilie 2005, pg. 1)

Posted in Anul 2005, nr. 383 | Etichetat: | Leave a Comment »

Informarea cu raportul de control…

Posted by ditzacontra pe 30 aprilie 2005

După ce consilierii A.D.A. au solicitat şi au obţinut din partea Primăriei o informare cu privire la raportul intermediar al Curţii de Conturi efectuat în cursul anului trecut la Primăria Sighişoara (informare publicată integral de săptămânal nostru), de-ai fi zis că urma să se lase cu scandal, singura remarcă pe marginea informării a fost aprecierea venită din partea consilierului Mircea Purenciu referitoare la capacitatea extraordinară de sintetizare a directorului economic al Primăriei, Anca Maior, care a reuşit să rezume în 2 pagini un document oficial de ‘j de pagini… ceea ce nu-i de colea…

Adrian Diţă

(JSR, nr. 382, aprilie 2005, pg. 20)

Posted in Anul 2005, nr. 382 | Etichetat: | Leave a Comment »

Autodenunţ şi precizare

Posted by ditzacontra pe 31 martie 2005

Autodenunţ

Subsemnatul Diţă Adrian, reporter la Jurnalul Sighişoara Redactor… Nu-i bine. Subsemnatul Jurnalul… Subsemnatul Adrian Diţă, redactor la Jurnalul Sighişoara Reporter, vrând să mă dau mare că ştiu pe ce lume trăiesc, am demonstrat exact contrariul. În materialul de numărul trecut “Terasele sezoniere – la (mai) mare preţ…” trecerea la leul greu mi-a cauzat seriose dificultăţi la calculele efectate (mai ales că în şcoală matematica şi cu mine nu am fost foarte buni prieteni) şi în loc să tai patru zerouri din coada mult prea lungă a leului uşor şi slab, aşa cum prevede legea, am tăiat numai trei, ca urmare a rezultat că pentru închirierea unui mp de teren din domeniul public, patronii trebuie să plătească 6 lei grei, respectiv 3 lei şi 75 de bani, deşi corect era doar 60 de bani, respectiv 37 de bani (rotunjit 38). Noroc că cititorii mei sunt mai vigilenţi decât mine şi mi-au atras atenţia asupra acestei erori. Pentru a nu mai cădea în capcanele leului greu şi a economiei de piaţă, începând cu luna iulie subsemnatului o să i se arate pe statul de plată diferenţa dintre 6000 lei şi 6 lei, apoi dintre 6 lei şi 60 de bani.

Susemnatu’

Precizare

În urma apariţiei articolului “Casele prin credit ipotecar vor deveni o realitate şi la Sighişoara” publicat în numărul 376 al Jurnalului Sighişoara Reporter, directorul SC Consig SA Sighişoara, Florin Pipaş a solicitat să se facă precizarea că preţurile estimative oferite de firma sa pentru casele prin credit ipotecar, respectiv 360 – 430 euro/mp, includ şi branşamentele la reţele de servicii publice şi terenul aferent construcţiei, deşi în înregistrarea convorbirii telefonice pe care am avut-o cu domnia sa pe această temă în urmă cu o săptămână nu se specifica acest lucru, ci doar faptul că sunt preţurile pe suprafaţa construită. Prin urmare, dacă în articolul menţionat s-a comis vreo eroare, autorul materialului nu este responsabil pentru aceasta. Pentru conformitate, înregistrarea se află la sediul redacţiei şi poate fi consultată la cerere de către oricine doreşte acest lucru.

Adrian Diţă

(JSR, nr. 377, martie 2005, pg. 3)

Posted in Anul 2005, nr. 377 | Etichetat: | Leave a Comment »

Defecte speciale

Posted by ditzacontra pe 30 septembrie 2004

Haideţi să vă spun un secret. Da’ nu spuneţi la nimeni, bine? Sau dacă spuneţi, nu ştiţi de la mine… De altfel nici nu ştiţi nimic de la mine. Despre ce e vorba? Mi-a şoptit un amic de-al meu cum că satul Viscri (care-i pe undeva pe lângă Rupea) este unul dintre puţinele locuri de pe Pământ, dacă nu chiar singurul, care nu se vede din satelit… Acuma sincer să fiu nu prea ştiu ce înseamnă asta. O fi bine? O fi rău? Cert este că amicul ăsta al meu are această informaţie de la doi piloţi de vânătoare americani care îşi petreceau “concediul” prin zona Sighişoara prin vara anului 2000 după ce în prealabil au bombardat obiective strategice din Belgrad, capitala ţării vecine şi pretine, Iugoslavia (pe-atunci), pe motiv că dictatorul Miloşevici se purta cam nasol cu albanezii din Kosovo. Se zice că cei doi piloţi americani au făcut mai multe vizite, “de lucru” se pare, în Viscri, fără însă a da explicaţii despre ce caută ei pe-acolo. De asemenea, se mai zice că prin zona Viscri se învârt fel de fel de personaje dubioase, desprinse parcă din filmele cu agenţi secreţi, extratereştri, conspiraţii, baze militare secrete, etc. Dar desigur, astea sunt numai zvonuri. Am încercat să caut pe site-urile de internet ale NASA şi CIA informaţii care să confirme ipoteza că zona Viscri nu e vizibilă din satelit, dar evident nu am găsit nimic. Oricum ceva sâmbure de adevăr trebuie să existe, nu? Adică or fi cei doi americani piloţi de vânătoare, dar nu cred că vorbesc ei avioane. Fără legătură (sper) cu acest subiect, nu pot să trec cu vederea peste faptul că în satul Viscri există o biserică săsească fortificată în care Fundaţia Mihai Eminescu Trust a băgat o căruţă frumuşică de bani pentru a o restaura. Iar în luna mai, 2002 Prinţul Chales a vizitat printre altele şi satul Viscri.

*

Nu ştiu dacă vestea pe care o să v-o dau în continuare este bună sau rea. Poate că şi-şi, şi-şi… S-a inventat (în sfârşit) votca la pliculeţ! Asta este vestea bună (pentru cei care adoră licorile de foc). Vestea proastă este că aceasta a fost inventată de un irlandez (deci în Irlanda) şi nu de un român, aşa cum ne-am fi aşteptat. Vestea şi mai proastă este că această votcă la pliculeţ este destinată de fapt… femeilor care, după cum explica inventatorul, după o zi stresantă de lucru la birou simt nevoia să ia o duşcă, dar n-ar vrea s-o facă în public pentru că şi-ar strica reputaţia. Aşa că femeia ia plicueţul cu votcă (pare-se concentrată), se duce cu el în “lady’s room” sau în alt loc unde numai doamnele au acces, desface pliculeţul magic, goleşte conţinutul într-un păhărel, adaugă oleacă de apă, amestecă puţin cu degetul, dă combinaţia pe gât şi gata… Şi acum vestea cu adevărat proastă: invenţia nu a primit brevet iar nu ştiu ce organism guvernamental din Irlanda nu a acordat avizele necesare pentru ca vodca la pliculeţ să fie produsă şi comercializată, pe motiv că încurajează consumul de băuturi alcoolice în rândul femeilor şi chiar al minorilor. Păi vedeţi? Dacă produsul era inventat în România, altfel ar fi stat treaba. Chiar dacă nu primea avizele necesare, votca la pliculeţ tot ar fi fost produsă şi comercializată că doar economia noastră de piaţă subterană este funcţională. Asta a reieşit din ultimul raport al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor… Şi-acum încă o veste proată. De data asta pentru mine, care mă credeam inventatorul “conceptului” de băutură alcoolică concentrată la pliculeţ. Se pare că în Norvegia există de mult timp aşa ceva, cam de pe când guvernul lor a impus preţuri prohibitive la băuturile alcoolice pentru a le mai potoli norvegienilor avântul bahic din cauza căruia li s-a dus buhul. Adică era bine-cunoscut faptul că norvegienii, ca demni urmaşi ai vikingilor, erau, printre altele, mari beţivani.

*

În continuare o să vă spun o povestioară cu şi despre naşu’. Naşu’ de pe tren. Într-o zi, pe la mijocul acestei luni mă calcă nevoia să merg până la Braşov să-mi vizitez nişte prieteni care s-au mutat acolo sătui de binele pe care-l îndurau în Sighişoara. Bine-înţeles că merg cu trenul. Mă duc frumos la gară, îmi cumpăr bilet şi aştept plecarea trenului. Între timp întâlnesc un coleg care mergea acasă, în Vânători, cu acelaşi tren. Fiind navetist colegul meu are abonament pentru ruta Sighişoara-Vânători şi retur, dar îşi aduce aminte prea târziu că acesta i-a expirat chiar în acea zi. “A, nu-i bai! Las’ că-i dau vreo 5.000 lu’ naşu’! Hai la clasa I!” îmi zice, iar eu îl urmez gândindu-mă că ştie el ce face. Trenul pleacă, trece de Albeşti în vreme ce eu şi colegul meu povesteam despre una-despre alta, şi nu peste mult timp apare şi naşu’. Când zice “Biletele la control, vă rog!”, colegul meu îi întinde fără nici o vorbă o monedă de 5.000 pe care naşu’ o acceptă la fel de tăcut. Eu, de asemenea, îi înmânez biletul. Naşu’ mi-l găureşte apoi observ că îl cercetează mai cu atenţie. Mi-l înapoiază şi-mi spune: “Biletu’ ăsta-i pentru clasa a II-a. Vă rog să treceţi la clasa a II-a!” “Bine”, îi zic eu privindu-l năuc cum ce se îndepărtează. Colegul meu râde: “Vezi? Nu trebuia să-ţi iei bilet! Scăpai mai ieftin dacă-i dădeai vreo 30.000 şi mergeai şi la clasa I!” Eu nu înţelegeam nimic. Adică eu am plătit 70.000 pe bilet şi am fost trimis politicos la clasa a II-a în vreme ce colegul meu a dat 5.000 de lei naşului (e drept, numai până la Vânători) iar acesta nu l-a atenţionat că a “greşit” clasa. Şi asta nu-i tot. Când ajungem la Vânători, înainte să coboare colegul îmi spune că “ar fi bine să mergi la clasa a II-a. Nu din cauza naşului. Dar aici banchetele astea-s pline de praf şi pureci”, şi loveşte cu palma demonstrativ tapiţeria banchetei din care iese un nor de praf care rămâne în suspensie câteva secunde bune. Apoi îmi explică râzând de ce am mers cu clasa întâi: pentru că fiind al doilea vagon după cel de poştă şi bagaje, era mai aproape de peron la coborâre.

Pauză şi defect

Adrian Diţă

(JSR, nr. 354, septembrie 2004, pg. 20)

Posted in Anul 2004, nr. 354 | Etichetat: | Leave a Comment »

Defecte speciale

Posted by ditzacontra pe 30 septembrie 2004

În Sighişoara campania “Nu da Şpagă!” este pusă în pericol de ignoranţa celor cărora îi este adresată. În urmă cu trei săptămâni am început publicarea unui talon în care solicitam cetăţenilor răspunsul la câteva întrebări referitoare la fenomenul şpăgii. În trei săptămâni am primit 11 (unsprezece sau unşpe, cum vreţi) răspunsuri. Iată! Acesta este interesul manifestat de cetăţeni pentru un fenomen care-i afectează în cel mai direct mod cu putinţă în relaţiile cu autorităţile sau prestatorii de servicii sociale. Acuma aş putea foarte uşor să declar eşecul acestei campanii în Sighişoara, să-i pun punct şi să le transmit cititorilor mesajul: “Foarte bine! Daţi, bă, şpagă, că aveţi de unde! Doar de-aia vă rupeţi spinările 8-10 ore pe zi, 6-7 zile pe săptămână la lucru pe 100 de euro sau mai puţin!” Dar uneori binele trebuie făcut şi cu forţa. Măcar de dragul generaţiilor viitoare dacă nu pentru cele actuale. Aşa că “Nu da şpagă!” va continua. Mă întreb totuşi câte răpsunsuri am fi primit dacă am fi pus şi un premiu în joc, să zicem de un milion de lei. Sau ce răspunsuri am fi primit dacă am fi pus şi întrebarea: “Aţi lua şpagă dacă aţi fi într-o poziţie conducere şi dacă vi s-ar oferi?”

*

Dar hai să vedem ce răspunsuri ne-au dat cei 11 cititori cărora le pasă. Din aceşti 11, 7 sunt pensionari. Mai avem un profesor, un patron, un tehnician veterinar şi un contabil. Doi dintre ei au dat şpagă pentru că li s-a cerut, 5 pentru că “aşa se obişnuieşte” şi 3 din proprie iniţiativă. Avem şi un cititor care n-a dat şpagă niciodată, un lucru remarcabil dacă ne gândim că domnul este pensionar. Ne-ar interesa cum a reuşit să ajungă la vârsta de 62 de ani fără să dea şpagă. Însă, dacă e să ne luăm după interesul manifestat de cititori pentru acest subiect, am putea foarte bine să zicem că pentru orice există un început. Până una-alta, felicitări domnului! Mai departe: din 11 cititori 9 (nouă) au dat şpagă cadrelor medico-sanitare şi doar unul singur unor funcţionari din justiţie. Despre celelalte instituţii nici un cuvinţel. 8 au oferit şpaga în bani şi 2 “serviciu contra serviciu”. Să fie primit! Doar doi cititori cred că fenomenul şpăgii poate fi eradicat, ceilalţi 8 fiind mai pesimişti. Însă ştiţi, nu?, care e diferenţa dintre un optimist şi un pesimist. Păi un optimist crede că lucrurile pot merge mai prost, pe când un pesimist e sigur de asta. Nu ştiu dacă aţi înţeles. Oricum între aceşti 8 pesimişti se numără şi domnul care n-a dat şpagă niciodată.

*

Dar hai să vedem ce mai e nou pe site-ul www.nudaspaga.ro pe care vă invităm să-l vizitaţi şi dumneavoastră. Iată două informaţii despre şpaga în sectorul sanitar. Şi pentru că orice are un început, vom începe cu naşterile:

“Banu’ încă de la naştere
Şpaga pentru o naştere normală pleacă de la 1.500.000 lei într-un oraş mic la cel puţin 100 de Euro/dolari într-un oraş mare. Dacă spitalul e cu pretenţii, 500 de Euro/dolari e preţul unei cezariane. Mai grav este că, de multe ori, medicii refuză să facă cezariana doar pe “ochi frumoşi” şi în cazurile când aceasta se impune, din motive medicale.
Naşterea sub apă se rasplăteşte în cadouri
Naşterea sub apă: este posibilă într-un orăşel din judeţul Braşov, în Victoria. Nu se prea acceptă şpaga în bani, ci numai cadouri tip recompensă, un parfum scump, o băutură bună.”

Cititorii noştri care au poveşti similare pot să le aştearnă pe hârtie şi să le trimită la redacţie. Nu vom lua în considerare scrisorile nesemnate dar în cazul publicării vom proteja identitatea persoanei care ne-a semnalat “fenomenul negativ”. Şi în încheiere un mesaj din partea mea: “Nici unui contribuabil n-ar trebui să-i fie frică să nu dea şpagă!”

Pauză şi defect

Adrian Diţă

(JSR, nr. 353, septembrie 2004, pg. 20)

Posted in Anul 2004, nr. 353 | Etichetat: | Leave a Comment »